S-o iau în ordine alfabetică cu cine pe cine a dat sau dă în judecată:

  • Ericsson și Huawei pe ZTE
  • Kodak pe Apple
  • Microsoft pe Barnes & Noble, Foxconn și Inventec.
  • Oracle pe Google
  • Sony pe LG
  • Yahoo pe Facebook.

Și să continui cu dările reciproce în judecată, un fel de „ba pe-a mă-tii”, dar mult mai serios decât ce se întâmplă cu vecinii de scară:

  • Apple și HTC, Motorola, Nokia și Samsung. Cu ultimii cred că e una din cele mai celebre relații dragoste-ură, ar trebui să se facă film după ea, cu Humphrey Bogart și Tupac Shakur sau o altă pereche, la fel de reușită.
  • Kodak și LG, RIM și Samsung
  • Microsoft și Motorola
  • Nokia și Qualcomm.

Listele sunt, firește, incomplete, dar ele vin dintr-un excelent articol de la AlJazeera, pe care vi-l recomand călduros.

Cât de curând, m-aștept să aud de Nestle vs. Microsoft. Nu râdeți, gurile rele spun că era cât pe ce să fie Metro AG (da, cash&carry-ul) vs. Microsoft cu ocazia botezului interfeței grafice a ultimei versiuni de Windows (Metro). Care, oricum, s-ar putea să n-aibă nevoie de nume dacă ne luăm după Wired.

Nu e hârjoneală sau caft, e trosneală pe bune, în curțile de justiție din Statele Unite, Olanda, Germania, Australia sau Coreea de Sud. Cu procese de sute de milioane sau de miliarde de dolari și cu avocați hiper-competenți care strălucesc în a-și justifica propria utilitate.

Tot mai des, brandurile nu mai concurează prin inovație și construcție, ci prin chichițe juridice și prin agresivitate. Ceea ce nu e inerent rău, dar este de-a dreptul distructiv dacă se întâmplă în exces. Da, e vorba de aceleași branduri care în conversație cu noi sunt irezistibile, sirenaice și morganatice. Un pic de dublă personalitate, nu? Ca să nu zic schizo.

Ce înseamnă asta, pe mobil? De exemplu, telefonul tău n-are voie să fie nici prea plat, nici prea dreptunghiular, nici prea rotunjit pe la colțuri. Dacă are ecran tactil, n-are voie să folosească aceleași gesturi pe care le folosește telefonul meu. Dacă are icon-uri, ele n-au voie să semene cu ale mele.

Și pe web, ce-nseamnă? Site-ul tău n-are voie să aibă conținut dinamic. Nici să afișeze în timp real tot felul de mesaje personalizate. Sau să facă lucruri dintr-un singur clic. Nici, în general, să existe și să funcționeze într-o manieră normală pentru secolul 21.

Tu ai copiat de la mine, e clar. Și ai copiat în mod repetat, iar eu nu vreau să fiu filantrop și să muncesc gratis pentru întreaga lume, așa că te dau în judecată în mai multe țări. Dar dacă sunt întrebat de la cine am copiat, tac mâlc pentru că știu că răspunsul nu este „de la nimeni”.

Dar de multe ori, cu cea mai mare bună-credință, nici nu poți afla dacă încalci vreun patent, pentru că sunt atât de multe, încât nu le poți scana și înțelege pe toate înainte de a dezvolta propria tehnologie. Nici eu ca proprietar de patent s-ar putea să nu aflu de încălcarea lui decât dacă fac un efort supra-omenesc. Ca să-ți faci o idee despre cât de mare e buba, un studiu citat de Washington Post concluzionează că ar fi nevoie de 2 milioane de avocați care să lucreze full-time pentru a evalua doar patentele înregistrate într-un singur an.

OK, te cerți și uneori chiar te lași luat de val. Atunci judecătorul care mai posedă ceva bun-simț și verticalitate îți ordonă să te liniștești și să cazi la pace cu concurentul, ceea ce, firește, nu se poate. Țara ta schimbă legislația privitoare la patente, dar până se pun toate semnăturile și ștampilele, schimbarea e atât de diluată de lobby-ul tău și al concurenților tăi, încât nu face nimănui viața mai ușoară.

Funny unde ești pe aceeași lungime de undă cu ei, nu? La dat cu stângu-n dreptul.

De ce se întâmplă toate astea? Din lăcomie și asta e explicabil: lăcomia e un instinct negativ, dar natural. Dar și din motive negre și întunecate precum reaua-voință și disperarea. Nu toți suntem la fel de capabili să inovăm și să creăm și atunci reflexul de a ne faulta concurenții ni se pare deodată acceptabil. Uneori, lupta asta absurdă pornește chiar din pasiune pentru rea-voință, căci există oameni și companii care iubesc să facă trolling, adică să trăiască din a amenința sau a faulta pe alții, fără a produce sau crea absolut nimic original.

Și să știți că nu contează deloc, dar absolut deloc, că pagubele produse astfel sunt estimate a fi mai mari decât cele cauzate de atentatele teroriste din 11 septembrie.

Iar viața merge mai departe.

Dar asta e foarte trist pentru noi toți, atât în parte cât și ca societate. Cum ar fi fost ca automobilul să fi fost patentat? Sau betonul armat, tiparul sau chirurgia aseptică sau o procedură chirurgicală, precum cezariana? Sau internetul, ca să fim și mai aproape de subiect? Întrebați-l pe Tim Berners Lee ce crede. Că Steve Wozniak deja e on recordsituația e albastră.

Tehnologia de comunicații și calcul e azi prea importantă, prea în mijlocul tuturor lucrurilor și al direcției în care mergem ca civilizație pentru ca drumul ei să fie atât de ciuruit de craterele egosimului și miopiei.

Nu mai putem spune că riscăm să ajungem în situația în care lupta asta câinească blochează punerea pe piață a unor noi beneficii pentru consumatori. Suntem deja acolo, pe post de victime colaterale, așa cum scrie Mihăiță Bamburic în BetaNews.

Mulți spun că nu se poate pune inovația cu profitul – ultimul va prima întotdeauna. Dar acționarii, directorii financiari și trolii uită prea adesea că profitul adevărat nu vine din sala de judecată, ci din momentele în care oamenii cumpără și folosesc produsele tale. Oamenii ăștia sunt din ce în ce mai puțin o turmă de luzeri manipulabili și dacă nu le mai faci o ofertă pe care s-o perceapă ca interesantă și onestă, inclusiv după ce-au dat banii pe ea, nu-și vor mai scoate cardurile de credit din buzunar.

Și n-o să le poți da mereu ceva care să-i facă să ducă mâna la buzunar dacă refuzi să accepți realitatea prezentului. Tehnologiile moderne de comunicații și calcul sunt prea complex interconectate pentru a mai putea inova liber și durabil fără încălcarea actualei legislații privitoare la patente.

Poți interzice azi accesul unui produs concurent de pe piață, dar nu poți crede că în cele din urmă clienții tăi nu vor resimți cumva efectele unei astfel de lupte. Într-o bună zi, păgubitul îți va întoarce favoarea cu o altă ocazie, pe altă piață și vei fi obligat să-ți pui cenușă-n cap în public, pe propriul site și pe propria cheltuială. Ori nu-ți va mai produce ecrane sau memorii și te va lăsa cu fundu-n baltă înainte de data la care estimează avocații tăi că oricum veți divorța.

Într-o situație ca asta, nici inovația și nici legea nu trebuie să dispară. Eu unul trăiesc din proprietate intelectuală și nu-mi place ideea de anarhie. Tot ce trebuie să se întâmple e ca legea să se schimbe. Să treacă pe la spa înainte, să se relaxeze și să devină mai echilibrată, mai umană și mai puțin distopică.

Dar mai întâi trebuie să facem noi toți asta, de la avocați la consumatori.